10th Mar 2008
Calea Reiki
Ne dorim sănătate, dar şi să evoluăm spiritual. Cum putem pune în practică aceste dorinţe fundamentale? Care sunt căile pe care putem merge şi de ce am alege Reiki?
Începem prin a ne dori sănătatea corpului fizic, apoi aflăm că trebuie tratat şi corpul energetic-informaţional, ale cărui boli şi defecte, mai devreme sau mai târziu, ajung să se manifeste în fizic.
Pe urmă realizăm că problemele de azi sunt consecinţe ale celor din vieţile trecute, că structura noastră energetic-informaţională depinde de acţiunile din vieţile trecute, care au generat energii şi informaţii ce trebuie echilibrate sau anihilate. Ajungem să ne dorim „vindecarea karmei“.
Karmă care continuă să fie generată în viaţa de fiecare zi, prin interacţiunea cu ceilalţi şi, până ajungem la înţelepciunea budistă conform căreia bine este să nu generăm nici un fel de karmă, dorim să ne apărăm de ceilalţi, să avem putere asupra celorlalţi.
Şi, pe o treaptă mai înaltă a evoluţiei noastre spirituale, după ce ne-am împlinit şi dorinţa de a face bine celorlalţi, descoperim că scopul suprem ce poate fi atins pe parcursul vieţii în trup este atingerea stadiului de „Fiu de Dumnezeu Împlinit“.
Ce metode şi tehnici avem la dispoziţie, descoperite de oameni pe parcursul existenţei lor terestre, prin revelaţii mai mici sau mai mari?
Avem metoda sacrificiului, a mortificării trupului prin post şi autoflagelare, a sacrificării vieţii pe altarul unei idei înalte, a muceniciei. Greu de aplicat într-o societate modernă, comodă, în care nici măcar soldaţii nu mai sunt trimişi pe front cu gândul că ar putea să moară. Şi greu de acceptat pentru că suspendă preocupările legate de sănătatea corpului fizic, „arde“ brusc karma de până atunci, dar, şi asta puţini înţeleg, generează la fel de brusc o karmă nouă, ne impune în faţa celorlalţi, dar numai pentru o clipă şi nu duce, automat, la stadiul suprem de evoluţie spirituală.
Avem şi metoda trăirii religioase, care aduce o sănătate „cazonă“, lipsită de unele plăceri epicureice ale sănătăţii, care vindecă din karmă, dar arareori ne poziţionează faţă de semenii noştri, care oferă puterea de a face bine, dar şi tehnica de a face rău şi care se preocupă doar de avansarea treptată, ierarhică, spre stadiul suprem, rezervat, paradoxal, prin Lege, numai unora…
Avem metoda „exerciţiului“, sau a „sportului“ spiritual, yoga, qi gong etc., în care plecăm de la sănătatea fizică, ce trebuie sporită până când ajungem la stadiul acţiunii energetice, care trebuie să devină preocupare unică pentru a rezolva karma şi a te impune în faţa celorlalţi, atingerea stadiului suprem fiind accesibilă, teoretic, dar rezervată, practic, marilor „atleţi“.
Şi mai avem metoda esoterică, aproape exclusiv „mentală“, în care putem include şi unele tehnici de autocontrol, care nu se preocupă de sănătatea fizică, ci aleargă după împlinirea celorlalte obiective, dar care, spre deosebire de precedentele, este extrem de greu de trecut de la un om la altul, de la o generaţie la alta, mai toţi cei care pornesc pe acest drum fiind obligaţi să redescopere roata.
A existat însă un maestru de qi gong (în varianta japoneză, kiko), care avea suficientă experienţă religioasă, care şi-a asumat un mic sacrificiu şi a căutat să înţeleagă sensul învăţăturilor esoterice tibetane pentru a ne oferi o tehnică pragmatică, uşor de trecut de la un om la altul, prin care să ne vindecăm corpul fizic, dar şi cel energetic, să ne „ardem“ cu măsură karma, să ne protejăm de ceilalţi şi să acţionăm asupra celorlalţi, şi prin care, dacă dorim, putem ajunge stadiul suprem.
Numele lui era Mikao Usui…
Prudent faţă de autorităţile laice sau religioase, el nu a exclus nici o altă practică, nu a interzis nici o altă formă de tratament sau de evoluţie spirituală, ceea ce a permis răspândirea Reiki. Dar, mai ales în spaţiul occidental, unde ne plictisim repede şi vrem „acum!“ totul, această libertate a dus la impurificarea metodelor atât de elegante şi simple cu elemente din toate celelalte şcoli amintite, ceea ce a dus, într-un fel, la pierderea consistenţei sistemului, la contradicţii, la fisuri prin care se pot strecura greşeli şi ameninţări de neconceput altfel în Reiki.
Da, poţi să ţii post, aşa cum poţi să continui şi tratamentul cu antibiotice. Da, poţi să faci, în paralel, yoga sau qi gong. Da, poţi să participi la ritualuri religioase. Da, poţi să te preocupi de cercetările esoterice. Pe toate însă trebuie să le faci „dincolo“ de Reiki, altfel pierzi esenţa, simplitatea, eficienţa Reiki.
Este ca şi cum ai încerca aplicarea în teren a teoremei lui Pitagora atent la fluviul care curge pe ipotenuza triunghiului, la cum pescuiesc cei aflaţi pe mal, la cine şi când s-a înecat în apele acestuia. Şi, preocupat de rezolvarea acestor detalii, în mod cert interesante, de erorile care apar când cauţi răspunsuri la diverse întrebări, uiţi să aplici corect teorema şi să afli lungimea ipotenuzei în funcţie de catete.
Şi, pentru că „spectacolul“ spiritual pare să fie în altă parte, nu în lumea „sărăcăcioasă“ a terapiei prin punerea palmelor, ne declarăm practicanţi Reiki şi facem, de fapt, orice altceva!
Şi nu mai ajungem să utilizăm potenţialul uriaş al tehnicilor Reiki, care oferă sănătate şi împlinire spirituală, dar şi clarviziune, contact cu ghizi spirituali, tehnici de luptă şi de protecţie, utilizarea puterii minţii.
Pentru că în Reiki tratăm corpul fizic, dar şi cel emoţional, fără să-l ignorăm pe cel mental, primim informaţii care, altfel, par rezervate clarvăzătorilor, acţionăm prin puterea minţii asupra întregului Univers şi avem contact cu entităţi spirituale superioare, toate acestea într-un mod elegant şi simplu, de ce am avea nevoie de altceva?
Care este aşadar esenţa Reiki, calea Reiki? Care este învăţătura supremă pe care a „ascuns-o“ Mikao Usui? O avem în faţa noastră, dar o ignorăm, deşi este limpede de citit…
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.