Cursuri Reiki, Karuna Ki, Ama Deus, Shamballa, Tibetan, Seichim, curs si terapie prin All Love

Frontierele Reiki

Frontiera populară: între bube şi babe – vrăjitoarele

Vrăjitoarele… Magia albă şi neagră… Blestemele, legăturile, făcăturile, descântecele… Spuneam în Irealitatea imediată că „deşi pare ciudat, până la urmă nimeni nu ajunge la terapeut pentru că a fost agresat energetic, ci pentru că «i s-a luat sporul, i s-au făcut moşmoane, a fost blestemat» etc. Şi terapeutul, deşi ştie adevărata explicaţie a acestor termeni, îi va folosi şi el, pentru că altfel pierde puntea de legătură cu persoana aflată în dificultate“.

În Evul Mediu, vrăjitoarele au câştigat statutul de ţap ispăşitor, au fost condamnate pentru că erau altfel. Pe atunci, cam toţi cei care se ocupau de terapii energetice şi evoluţia spirituală în afara bisericii riscau să fie etichetaţi ca atare şi să ajungă pe rug. Ţapul ispăşitor, cel care este altfel, reprezintă în orice moment al istoriei o supapă pentru eliberarea violentă a tensiunii sociale, pentru devierea atenţiei de la probleme importante ale zilei. Iar dacă el aparţine şi unei alte etnii, cu atât mai bine!

Situată undeva între şamanism şi autocontrol, vrăjitoria trebuie privită şi ea ca orice altă armă, ca un cuţit cu care poţi tăia pâinea sau gâtul cuiva. Extrem de eficientă, mai ales atunci când este stăpânită pe deplin, şi-a căpătat prostul renume atât cultural, istoric, cât şi pentru anumite acţiuni considerate reprobabile. Aş spune eu mai ales pentru faptul că, atunci când intervine în relaţia dintre două persoane, o face pe principiul win-loose, în timp ce Reiki, de exemplu, încearcă o soluţie de tip win-win. Căci nu intervenţiile în cazul unei boli sunt cele condamnate cu predilecţie.

Pentru că, în principiu, o vrăjitoare îşi ajută clientul pentru că este clientul ei, nu pentru că acesta ar avea dreptate.

Nu tehnica în sine este reprobabilă, decât la prima vedere şi mai ales pentru cei care nu pot să recunoască faptul că şi ei recurg la ritualuri similare, la entităţi spirituale, doar că le spun altfel. De altfel, cele mai vocale acuzatoare ale vrăjitoarelor se apără de acestea aprinzând „n“ lumânări în nu mai ştiu câte biserici, folosind tot blesteme şi descântece, doar că altfel botezate, şi, culmea, intrând în jocul de tip win-loose, fără să vadă dacă nu cumva victima chiar avea o datorie karmică faţă de cel care îi face rău.

Cât despre antagonismul lumină/întuneric, prea mulţi fac azi rău folosind lumina ca să mai existe o diferenţă…

Discussion

No comments for “Frontiera populară: între bube şi babe – vrăjitoarele”

Post a comment

You must be logged in to post a comment.