Vremea compasiunii, vremea iertării

November 17, 2016
By

Mother asks for forgiveness from teen daughter
© Photographer: Iakov Filimonov | Agency: Dreamstime.com

Într-un oarecare loc, participând la un anume eveniment, te afli în preajma unor persoane. Ca și tine, aflate și ele în căutarea fericirii, încercând să evite durerea, având nevoile mai mult sau mai puțin satisfăcute și, la fel de important, fiind mai mult sau mai puțin conștiente de toate acestea.
Indiferent dacă ele îți fac rău sau nu, fiind cât mai prezent, lăsând empatia să funcționeze, rezonezi cu nevoile celorlalți, le înțelegi și chiar le anticipezi acțiunile – unele chiar defavorabile ție. Calitatea acțiunii (sau a non-acțiunii) care urmează face diferența.
Poți încremeni de spaimă, de durere, de ură, de milă, sau poți fugi de frică, de scârbă, de neputință, simțind totul, dar nefăcând nimic, lăsând doar ca energia acelui moment să se stocheze undeva prin corpurile tale, blocându-ți, în timp, metabolismul.
Sau poți face pasul către compasiune, adică să treci dincolo de empatie, de simțire, la acțiune, la îl înțeleg pe celălalt și acționez cu bună intenție ca el să scape de suferință, să-și găsească fericirea, fără ca asta să mă afecteze pe mine. Compasiune nu înseamnă să pleci capul, înseamnă să faci totul ca lucrurile să se desfășoare corect. Manifestare a compasiunii este și condamnarea la timpul potrivit a celui care a greșit, pentru ca el să conștientizeze și să nu treacă la gesturi și mai reprobabile.
Compasiunea trebuie antrenată, pentru că, deși îl simți pe celălalt, deși, adeseori, știi cum să acționezi, nu ai suficiente resurse pentru a o face. Poate și unde încă nu înțelegem cu adevărat că facem parte dintr-un Întreg și acțiunea asupra celuilalt este și acțiune asupra mea.
A fost vremea compasiunii și… nu am acționat. Sau am fost copleșit de răul pe care celălalt mi-l provoca. Sau nici nu am înțeles exact ce se întâmplă.
A sosit vremea iertării!
Trebuie să povestesc prin ceea ce am trecut, mie și celorlalți, pentru a cunoaște cu adevărat ce a fost acolo. Asta presupune mult curaj și multă sinceritate.
Trebuie să identific corect și rănile produse, cele pe care, de cele mai multe ori, le-am ascuns atât de bine încât nici nu mai știu de ele, deși îmi rod corpul.
De abia pe urmă pot să iert și să decid dacă o să continui sau nu relația cu celălalt.
Este o vreme a compasiunii și, uneori, până când nu ne trezim suficient, pierdem momentul.
Vine apoi o vreme a iertării. Pentru iertare avem la dispoziție toată viața noastră, este timp destul, doar să ne dorim să facem asta!

Tags: , ,