La distanţă şi dincolo de timp

January 11, 2017
By

Clocks
© Photographer: John Leaver | Agency: Dreamstime.com

O particularitate a Reiki este capacitatea de a lucra la distanţă şi dincolo de timp, extrem de importantă în terapie, dar şi în procesul evoluţiei spirituale. Transmiterea se face fie cu ajutorul simbolului de distanţă, HSZSN, fie prin tehnici asemănătoare autocontrolului, fie prin mudre, dar, cel mai adesea, prin metode combinate.
Dacă pot să aduc energia Sursei aici, înseamnă că pot să o dirijez oriunde în spaţiu, doar manifestându-mi inten­ţia de a face aşa ceva, vizualizând ţinta (persoană, loc sau eveniment) şi folosindu-mă sau nu de palme ca şi cum destinatarul s-ar afla lângă mine. Vizualizând receptorul, sau „modelându-l“ lângă mine (identificându-l eventual cu diverse obiecte, gen ursuleţul de pluş sau chiar cu imaginea lui din fotografie), deschid stringuri atât către acesta, atât de la Sursă, prin mine, către el, cât şi direct de la Sursă către el. Simbolul HSZSN, sau mudra pagodei, nu face decât să abstractizeze intenţia mea şi să o materializeze.
Aşa cum se procedează şi la contactul direct, se utilizează suita de simboluri pentru orientare, armonizare şi alimentare, plus HSZSN, plus un algoritm din simbolurile necesare, cu grijă la simbolurile care au nevoie de anumite aspecte ale Sursei pentru a funcţiona optim.
Trimiterea dincolo de timp se face atât în trecut, cât şi în viitor. Rostul trimiterii în trecut a unui eveniment în care am greşit şi care ne-a marcat nu este acela de a schimba trecutul. Eventuala noastră greşeală, ca şi toate evenimentele sub forma cărora s-a manifestat în consecinţă, rămâne acolo. Firul istoriei nu se schimbă. Ce se modifică este percepţia noastră asupra acelui eveniment, pentru a ne putea detaşa de el, pentru a nu mai suferi din cauza lui, pentru a plăti mai uşor consecinţele acestuia, atât cât putem duce. Lucru ce poate fi făcut şi în trecutul altcuiva.
Se spune că terapia evenimentelor şi a situaţiilor trecute, din această viaţă sau din altele, trebuie făcută cu discernământ, câte 5 minute pe zi. Rostul este, pe de-o parte, de a evita obţinerea, din greşelă, prin pură voinţă, a unui rezultat nedorit – aducerea în prezent a energiilor negative care s-au manifestat în loc de anihilarea şi îndepărtarea acestora – sau, pe de altă parte, de a nu schimba brutal structurile din câmpul-A, care atrag firul destinului, ceea ce ar putea duce la momente de cotitură pentru care nu suntem pregătiţi.
Cât despre trimiterea către viitor, ca şi în cazul terapiei, când corpul nu este vindecat, ci pus în situaţia de a se vindeca singur, la fel orientăm situaţiile din viitor ca să ne fie favorabile, benefice, ne punem în postura de a lua deciziile cele mai potrivite.
Este greşit să determinăm firul evenimentelor! Corect este să trimitem energie pentru ca ele să se desfăşoare în mod optim, noi să fim plini de iubire şi compasiune, iar rezultatul să fie cel binemeritat.

Tags:

In cazul in care considerati ca sfat.info v-a ajutat:

Important

Calendar 2017, cursuri, seminarii, evenimente

joi, 27 aprilie, ora 18.00, București, seminar tehnici de terapie Reiki prin punerea palmelor – înscriere prin email: reiki.sfat@gmail.com 4-7 mai, Editura Meditative Arts la…

Read more »




Vlad T. Popescu