SfatInfo

Intotdeauna mi-am dorit sa vizitez Egiptul… Acesta era tinutul care ma fascina cel mai tare, având in vedere faptul ca sunt arhitect. In timpul studiilor la Arhitectura, am participat la un concurs pentru executia unui proiect al unui complex turistic de forma piramidala, unde, pentru prima data, am folosit in proiectare o serie de elemente provenite din geometria piramidelor. Fara sa imi dau seama, din acel moment mi-am dorit din ce in ce mai mult sa cunosc Egiptul. In adâncul fiintei mele stiam ca, odata ce aveam sa ajung acolo, un lucru minunat avea sa mi se intâmple.

Nu stiam ce va trebui sa fac ca sa vad Egiptul, asa ca m-am inrolat voluntar in Peace Corps. Prima mea alegere a fost Nepal, deoarece la acea vreme nu existau detasamente ale Peace Corps in Egipt. Dupa o vreme, am parasit Nepalul si am fost mutati in Yemen, unde am simtit o puternica legatura cu traditia sufita (partea mistico-ezoterica a islamului), si, din cauza ca pe atunci nu cunosteam nici un grup sufist, am inceput sa meditez zilnic singur. Având foarte mult timp liber, am considerat ca este in beneficiul meu sa deprind câteva notiuni de religie islamica, pentru a putea comunica mai bine cu oamenii care ma inconjurau. Peste jumatate din vacante le-am petrecut in Egipt, iar primul meu gând a fost sa vizitez piramidele.

In piramida exista o serie de tunele patrate care nu sunt destinate turistilor. Mergând de a lungul unuia, am vazut drept in fata o prima incapere in care am intrat… Era Camera Reginei – o incapere foarte mica, in a carei parte dreapta se gasea un sarcofag. Din punct de vedere energetic, era un loc foarte linistit si calm. M-am asezat si am meditat o vreme (era un moment in care nu aparusera prea multi turisti). Apoi, in dimineata urmatoare, am revenit devreme in piramida si am decis sa vizitez si Camera Regelui, unde sunetele se aud extraordinar (incaperea vibreaza ca un imens clopot). Daca esti suficient de tacut, iti poti auzi propria respiratie. M-am plimbat prin camera si ma simteam ca acasa. In interiorul meu stiam ca va trebui sa petrec o noapte in acel loc. Chiar inainte de a pleca, am vazut o usita, destul de ingusta, iar o voce mi-a soptit: „Trebuie sa mergi acolo“. Raspunsul meu a venit simplu, natural: „Da, voi merge, dar nu acum“. Aveam sa ma intorc in dimineata urmatoare, dupa ce postisem o zi. Am regasit usor acel loc si m-am ascuns, vrând sa meditez toata ziua. A fost minunat, pentru ca m-a inconjurat o energie foarte placuta. Seara, la ora 19.00, piramida s-a inchis, si astfel am ramas singur peste noapte. Am asteptat sa nu mai aud nici un zgomot si am iesit din ascunzatoarea mea. M-am asezat linga sarcofag si am inceput sa meditez din nou. La un moment dat, am auzit un bubuit ca de gong, urmat de un sunet ascutit… Initial am crezut ca sunt tântari si am inceput sa ma invelesc cât mai repede in hârtia de toaleta pe care o aveam cu mine. Mi-am infasurat picioarele, fata, miinile si m-am intins deasupra sarcofagului. Am auzit iarasi acel sunet ca de gong, ce parea ca se apropie. Brusc, am realizat ca nu erau tântari, ci o forma care se misca in piramida… Iar daca acolo nu mai exista nici o fiinta umana afara de mine… ce putea fi? Am simtit imediat ca imi este ingrozitor de frica… un sentiment ce se strecura la nivele din ce in ce mai profunde ale fiintei mele. Eram inspaimântat si nu puteam sa ma misc. Apoi am simtit o forma de energie ce plutea deasupra mea. Parea un vârtej, facând cercuri in jurul meu si presându-ma apoi tot mai puternic. Ma gândeam ca poate am sa mor, dar m-am deschis brusc acestei experiente. Frica a disparut ca prin minune si m-am simtit inconjurat de o Iubire fara sfârsit, ce iradia in toata fiinta mea. Frica se transformase intr-o mare Iubire. Pe masura ce simteam aceasta iubire care imi invaluia corpul, incepeam sa-mi revin si puteam sa aud din nou sunetele… Mi-am dat seama ca, in timpul acelei experiente, sunetul care se auzise cel mai frecvent fusese cel al inimii mele. Era ca si cum intâi ar fi fost transpus in exteriorul meu, apoi in interior, incremenind in zona inimii. Si, pentru tot restul noptii, m-am intins pe jos, simtind energia din inima mea cum se misca in tot corpul, acceptând prin aceasta orice altceva urma sa primesc. Si intreaga noapte am stat scaldat in acea baie a Iubirii.

Curând aveam sa realizez ca era aproape dimineata. Am parasit Camera Regelui si mi-am reluat locul in ascunzatoarea mea, asteptând sa apara primul grup de turisti. Când acesta si-a facut aparitia, am iesit si eu din ascunzatoare si… abia atunci am observat ca eram acoperit complet cu un praf alb. Am incercat sa ma scutur, dar nu prea reuseam. In timp ce ma indreptam spre iesire, o voce mi-a rasunat in urechi, spunându-mi sa ma opresc… dar eu am luat-o la goana.

Ajuns in camera de hotel, am facut un dus, m-am schimbat in haine noi si am iesit in oras sa vizitez moscheile din vechiul Cairo. Atunci s-a apropiat de mine o femeie, pe nume Bergit, si m-a intrebat daca o pot ajuta sa gaseasca pe cineva in zona. Cum vorbeam destul de bine limba araba, am aflat ca persoana cautata exista in realitate, dar ca nu locuieste in oras. Am fost indrumat catre o scoala sufi situata in apropiere. Cei care meditau acolo m-au invitat inauntru, iar dupa ce le-am spus ce caut, unul dintre ei a raspuns: „Da, il cunoastem pe seicul Sayyidi Fahruddin Mohamed Osman Abduh al-Burhani (liderul sufistilor mistici Tariqa Burhaniya). Locuieste in Sudan acum, dar, daca vrei sa ramâi aici, te putem invata tot ceea ce ne-a invatat seicul pe noi.“ Am ramas acolo timp de o saptamâna si am practicat o meditatie foarte asemanatoare cu ceea ce facusem eu in Marea Piramida. Am invatat si un dans, dar nu pe cel cunoscut, in care miscarile se desfasoara in forma de spirala, ci ceva nou… Toate elementele ce compuneau dansul se desfasurau de la stânga spre dreapta, intr-un fel de model al infinitului. Din câte imi amintesc, sufistii il numeau zikir… Tobele bateau intr-un ritm ametitor, ei cântau, iar energia crestea din ce in ce mai mult. Apoi se asezau jos, stând linistiti o vreme, dupa care o luau din nou de la capat. Si faceau aceasta o noapte intreaga! Dupa o saptamâna am inceput sa am viziuni despre un barbat cu turban, imbracat complet in portocaliu, si, spunând aceasta celorlati din grup, ei m-au asigurat ca unul dintre darurile spirituale ale seicului era acela de a aparea in visele lor si de a-i invata in acest mod.

Impreuna cu prietena mea, Bergit, am decis sa mergem in Sudan. Urma sa luam trenul, apoi vaporul, dupa care aveam sa parcurgem restul drumului pe uscat. Când am spus grupului unde vrem sa mergem, am avut parte de o surpriza uriasa – ne-au inmânat biletele de avion cu destinatia Sudan. Dupa ce am aterizat si ne-am luat bagajele, am inceput sa ne intrebam unde l-am putea gasi pe seic. Un taximetrist s-a apropiat de noi si, in timp ce repetam numele seicului, fata i s-a luminat si a raspuns ca ne poate duce direct la el.

Ajunsi la destinatie, am intrat intr-un mic hol care se deschidea intr-un salon imens, unde mai multi oameni stateau, de o parte si de alta, pe niste scaune inalte. Chiar in fata noastra, la capatul salonului, situat ceva mai sus decât ceilalti, l-am vazut pe seic.

Ne-am prezentat, iar el s-a comportat foarte prieteneste cu noi. Am petrecut doua saptamâni in prezenta sa deosebita, timp in care ne-a povestit despre modificarile care vor schimba fata Pamântului. Dupa prima saptamâna ne-a daruit un sirag de o suta de margele si ne-a invatat sa spunem Allah dupa fiecare margea insirata. Acest exercitiu trebuia sa dureze cât mai mult, pe intreaga durata a zilei. Apoi, intr-o zi, s-a intâmplat un lucru interesant. Seicul mi-a spus privindu-ma in ochi: „Trebuie sa stii ca eu ii invat pe studentii mei sa repete Allah sau sa venereze pe unul dintre profeti. Daca vrei, tu poti sa vizualizezi o lumina stralucitoare“. Stia parca de imposibilitatea mea de a venera o persoana. Asa ca, pentru mine, Allah a devenit All Love (Toata Iubirea).

La jumatatea celei de a doua saptamâni aveam febra si eram tintuit in pat. Seicul a venit la mine si mi-a spus: „Stii, poate ca ar trebui sa devii musulman“. Am raspuns ca nu doresc acest lucru, din cauza modului in care musulmanii trateaza femeile. Seicul a zis: „Da, inteleg!“, dupa care a parasit incaperea. Am cautat sa ii raspund, dar deja nu mai era in camera. Am coborât din pat si i-am intrebat pe cei pe care ii intâlneam daca il vazusera pe seic. Raspunsul era invariabil acelasi: „Nu, seicul nu a fost aici“. Eram stupefiat… vorbisem cu el, il auzisem, aproape ca il atinsesem, si totusi nu fusese acolo? Mi-am pus pantofii in picioare si am plecat spre cladirea in care locuia seicul. De fiecare data când intâlneam pe cineva, il intrebam daca seicul parasise sau nu cladirea, iar raspunsul ma soca de fiecare data: „Nu, seicul nu a parasit incaperea in care sta“. Am intrat in camera seicului si, spre stupoarea mea, mi-a fost dat sa aud: „Stii, poate ca ar trebui sa devii musulman“. Pe moment am ramas fara replica. Intr-un final, am reusit sa articulez: „Dar cunoasteti deja raspunsul meu“, replica la care seicul a zâmbit. Am meditat impreuna o vreme, iar el mi-a tinut mâinile in mâinile sale. Aceasta a fost cea mai importanta invatatura din acea zi.

O noua lume se deschisese pentru mine dupa acele experiente. Incepusem sa experimentez decorporalizari, câteodata chiar de doua ori pe saptamâna. Cea mai incredibila experienta din viata mea a avut loc o data, pe când stateam si meditam… Am inceput sa aud sunete minunate… voci ale ingerilor, ce coborau peste mine. Iar acei ingeri care cântau ma faceau sa ma simt ca in Rai.

Am stat apoi circa doi ani in Yemen si am continuat sa meditez si sa lucrez cu energia, având multe experiente minunate. Dar in interiorul meu stiam ca trebuie sa aflu mai multe despre vindecare.

Prin urmare, când am revenit in SUA, m-am inscris la un curs de masaj la Academia de Arte ale Vindecarii din New Mexico. Acolo erau si clase in care se invatau vindecarea energetica si vindecarea vibrationala.

La un moment dat, o femeie s-a oferit sa imi faca un tratament Reiki. Am acceptat, iar in timpul sesiunii mi-am dat seama ca energia Reiki era foarte asemanatoare cu ceea ce experimentasem eu in piramida. Intr-un weekend, am participat la un curs Reiki pentru primele doua nivele. Informatiile si simbolurile erau foarte interesante, dar doream sa stiu mult mai mult. Aflasem ca Barbara Ray a scris o carte despre Reiki, dar am decis sa ma pregatesc cu nepoata doamnei Takata, Phyllis Furumoto. Am sunat-o si am stabilit sa urmez cursul de maestru Reiki impreuna cu dânsa. La acea vreme nu aveam inca banii necesari. Dar, ca printr-o minune, bunicul (care tocmai decedase) mi-a lasat o mostenire substantiala. Si iarasi lucrurile au luat o turnura neasteptata. Bergit, doamna pe care o intâlnisem in Egipt, se afla in Santa Fe si dorea neaparat sa ma intâlneasca. Am stabilit intâlnirea si ea mi-a transmis mesajul ca seicul decedase, iar ucenicii sai considerau ca eu eram cel mai potrivit, chiar daca nu eram musulman, sa-i raspândesc invatatura. Mi-am luat nivelul de maestru Reiki intr-o saptamâna, apoi mi-am rezervat biletul de avion pentru Khartoum. Ajunsi acolo, am fost primiti cu nespusa bucurie de fiul seicului, care mi-a spus ca o anume rugaciune pe care o primisem de la tatal sau era foarte speciala, intrucât seicul nu o mai aratase decât putinor prieteni apropiati. Am petrecut doua saptamâni exersând zikir, care, in mod curios, diferea de ceea ce stiusem eu pâna in acel moment. Inaintea plecarii am fost binecuvântat si sfatuit sa transmit mai departe invatatura seicului.

Odata intors in SUA, am infiintat un mic grup de tratament, care se intâlnea in fiecare seara si facea tratamente.

Aveam sa ma intâlnesc la intâlnirile grupului cu o doamna pe nume Christine Gerber, care prin channelling (comunicare eterica telepatica) avea sa intre in contact cu o entitate spirituala pe nume Marat, a carei vârsta depasea doua mii cinci sute de ani. Acesta i-a revelat Christinei faptul ca lucra cu o energie foarte veche, indicându-i principalele componente ale numelui acesteia, si anume literele S, K, H, M.“

Curând aveam sa il intâlnesc si pe T’Om Seaman. M-a intrebat daca pot sa il initiez la nivelul de maestru Reiki, am fost de acord, dar i-am precizat ca ii voi arata ceva mai mult decât ceea ce dorea sa stie. Atunci am introdus pentru prima data Seichim. Era prin primavara anului 1984 când l-am initiat (in Garberville, California) pe T’Om Seaman.

Intentia sistemului Seichim este de a se pastra simplu si de a nu include o serie de informatii care sa ii tina pe oameni legati de maestru, ci de a asigura libertatea fiecarui practicant. Când am predat pentru prima data acest sistem, nu introdusesem nici o informatie referitoare la istoricul si dezvoltarea Seichim. Clasele initiale aveau foarte putina informatie, totul fiind trecut prin prisma unui proces experimental, in mod direct, catre cursanti. De regula, incepeam cu o meditatie, apoi schimbam acordaje intre noi. Atunci când un nou individ era introdus in grup, el primea initieri mai degraba de la un grup de initiati decât de la o singura persoana.

Din Aurelian Curin, Reiki nontraditional, RAO, 2007

Citeste si interviul dat de Patrick in noiembrie 2008, cand a vizitat Romania