Dacă încă nu ai reușit să fii cineva…

May 12, 2017
By

Ți-ai dat seama că este îndemnul de a juca un rol? Nu putem trăi fără roluri, ele dau coerență societății, permit desfășurarea scenariului din care facem parte. Și ascuns în munți, fugit în sihăstrie, tot un rol joci.
Par să existe roluri plăcute, în care toată lumea te apreciază, te aplaudă, și roluri ingrate, care polarizează ura și lipsa de respect a celor din jur. Și adeseori consideri că joci un rol modest, simplă figurație, rolul principal fiind rezervat mereu altora. Dacă te uiți mai atent, o să vezi că nu toți cei distribuiți de viață în rolurile principale, atrăgătoare, sunt realmente mulțumiți în pielea lor. Dacă analizezi viața lor, descoperi că există și o parte neplăcută a acelui rol, pe care nu ți-ai dori să ți-o asumi.
Pentru că rolul trebuie să ți se potrivească! Trebuie să corespundă cu misiunea ta personală, cu ceea ce ai de învățat în această viață, cu ceea ce trebuie să faci pentru tine și pentru cei din jur, cu ceea ce ai tu de spus universului. Atunci părțile neplăcute sunt ușor de accepta, nici nu mai sunt, de fapt, neplăcute, chiar și cele mai murdare aspecte aduc mulțumire pentru că te duc mai departe pe calea potrivită ție.
Uneori, cei din jur știu ce rol ți se potrivește mai bine. În general, însă, ei îți propun roluri care le convin lor, familiei, societății, roluri din care au și ei ceva de câștigat și în care te distribuie interesați de foloasele pe care le pot câștiga. Respectând modele, și tu ajungi să alegi roluri pentru că așa se cade, din spirit de sacrificiu prost înțeles, din teama de a nu fi exclus, sau pentru că nu te-ai informat suficient asupra rolurilor posibile și a avantajelor pe care ele ți le oferă. Și, oricât de strălucitor ar fi rolul, toată viața te vei confrunta cu partea lui neplăcută, vei fi stresat, nemulțumit în sinea ta, vei deveni tot mai acru și te vei îmbolnăvi.
Dar marele secret nu constă doar în alegerea rolului potrivit. O alegere corectă e bună, dar nu asta e totul! Rolul este un rol, iar tu ești tu! Trebuie să reușești să te detașezi de rol, trebuie să reușești să fii tu și să-ți privești rolul ca o simplă tehnică de a atinge anumite obiective, ca pe un vehicul care te poartă pe tine prin viață. Dar tu nu ești acel vehicul, tu ești stăpânul lui!
Rolul trebuie jucat cât poți de cinstit, cu tot talentul pe care-l ai, ceea ce nu va fi greu dacă este rolul potrivit pentru tine, dar nu trebuie să te confunzi cu rolul. Trebuie să devii conștient de tine, de cine ești cu adevărat, altfel vei deveni o simplă marionetă în mâinile celor care scriu rolurile, care profită de roluri, vei avea un grad de conștiență mult prea scăzut pentru a face alegerile potrivite pentru tine ca entitate spirituală.
De altfel, creșterea gradului de conștiență va face ca și rolul să fie jucat mult mai eficient. Dacă ai ales rolul de medic, să te cufunzi în rol, să nu realizezi că este doar un rol, înseamnă să alergi după titluri și funcții, să faci totul pentru bani, mulți bani, să alegi cazurile doar pentru că sunt spectaculoase, sau doar pentru că îți aduc și mai multă putere, și mai mulți bani, înseamnă să alergi după asistente și stagiare pentru că așa se face. Să înțelegi că este un rol, și să mai fie și rolul potrivit pentru tine, înseamnă să dorești binele aproapelui, indiferent de cine este acesta, să-l ajuți când este în suferință, să simți cauzele spirituale ale bolilor, să dorești să obții cât mai multă cunoaștere și să o pui în slujba universului. Deși nu alergi după ele, vor veni funcții și titluri, atât cât ai nevoie, vor veni și banii, atâția câți îți sunt de folos, și, de ce nu, te vei întâlni cu destule asistente și stagiare, dar poate că le vei și iubi, nu vei face doar sport. Și vei fi tu, cel care a venit aici să învețe lecția compasiunii și a învățat-o.
Roluri. După ce știi că sunt simple roluri, poți să accepți orice rol, poți să treci peste ele, poți să renunți la continua dezbatere a dreptului tău la un rol sau la altul, poți să-ți vezi de evoluția ta din orice poziție socială, familială, economică. Poți chiar, dacă este nevoie, să ceri rolul potrivit și el să ți se dea ca printr-o „minune”!
Rolurile sunt trecătoare, efemere. Pe parcursul unei vieți treci prin mai multe. Dacă dai la o parte rolurile pe care le-a jucat sau le mai joacă un om o să afli cine este el de fapt…

Alege în viață rolul care ți se potrivește cel mai mult, apoi uită de rol și devin-o tu!

Din cartea Dacă încă nu ai reușit…, apărută la Editura Pro Dao

Tags: ,

In cazul in care considerati ca sfat.info v-a ajutat:

Important

Calendar 2017, cursuri, seminarii, evenimente

23 mai, ora 17.30, Librăria Șt.O. Iosif, Brașov, lansare Ceaiul și Ceremonia lui, cu participarea autorilor 24-28 mai, Editura Meditative Arts la Bookfest, București 2…

Read more »




Vlad T. Popescu