Formular de consimțământ

Formular de consimțământ
pentru consiliere prin tehnici de interpretare a mandalei personale,
a măsurătorilor radiestezice și terapie prin Reiki

Interpretarea mandalei personale și a măsurătorilor radiestezice sunt tehnici de observare a realității ce nu pot fi dovedite științific, în întregime subiective și care țin de imaginația consilierului, iar informațiile primite pe această cale nu sunt adevăruri absolute, ci părerea personală a consilierului formată în urma interpretării mandalei zilei de naștere, a mandalei numelui, a relațiilor, a măsurătorilor unor parametri ce pot fi povestiți, dar nu și dovediți. Întreaga interpretare poate fi privită ca o poveste scrisă de consilier fiind inspirat de clientul său. În măsura în care considerați că el a scris frumos povestea, că vă ajută la conștientizare și recăpătarea echilibrului și a resurselor interioare, țineți cont de ea. În cazul în care nu vi se pare o poveste inspirată a vieții dumneavoastră, puteți ignora interpretarea.
Reiki este o tehnică tradițională japoneză non-invazivă de echilibrare și auto-echilibrare. Organismul este ajutat să își regăsească echilibrul prin utilizarea cu maximă eficiență a potențialului propriu la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual.
Reiki presupune punerea palmelor și utilizarea simbolurilor și, deși există un protocol al pozițiilor palmelor așezate pe sau ținute la mică distanță de corpul clientului, pot fi alese, în mod intuitiv, și poziții suplimentare. Palmele sunt cel mult așezate ușor pe corpul clientului și nu au loc manipulări ale corpului acestuia. În caz că nu vă este confortabilă atingerea, puteți opta pentru pozițiile palmelor la mică distanță de corp.

Nu se cunoaște dacă tehnicile Reiki pot afecta fătul când este aplicat femeilor însărcinate sau care alăptează, sau dacă poate afecta capacitatea de reproducere.
Nu se întrerupe tratamentul medicamentos şi nu se recomandă medicamente de către practicanţii Reiki, iar Reiki nu este un tratament medical.
Este foarte important să înțelegeți și să aprobați tehnicile propuse de practicantul Reiki. Semnați acest consimțământ abia după ce înțelegeți procedurile, riscurile, alternativele și după ce veți primi răspuns la toate întrebările puse de dumneavoastră!

Ce se întâmplă în timpul aplicării tehnicilor Reiki?
În timpul practicii Reiki veți sta îmbrăcat pe o masă de masaj sau pe un scaun, cu ochii închiși, ascultând, eventual, muzică ambientală. Practicantul Reiki va așeza în diferite poziții palmele sale pe corpul dumneavoastră. În general se pornește cu capul, urmează fața, apoi spatele, dar există școli/sisteme în care ordinea poate fi diferită fără ca asta să afecteze tratamentul. Nu se ating zonele intime ale pacientului.

Cum se simte terapia Reiki?
În general se simte căldură la contactul cu palmele terapeutului sau în alte zone ale corpului, dar este posibil să simțiți rece, vibrație, apăsare. O stare de plăcută amețeală și somnolență este și ea posibilă. În general starea de relaxare crește.

Care sunt beneficiile posibile?
Ca și în cazul meditației, efectele sunt cumulative și aplicarea în mod regulat a tehnicilor Reiki poate duce la îmbunătățiri semnificative ale stării de sănătate pe plan fizic, emoțional, mental și spiritual.
Deasemenea, prin interpretarea mandalei personale și a măsurătorilor radiestezice, prin acea poveste spusă, puteți descoperi resurse interioare, calități, credințe, valori și vise pe care le puteți transforma în realitate. Puteți identifica soluții constructive pe care le aveți la dispoziție. Această interpretare este și o formă de consiliere pentru dezvoltarea personală.
Prin Reiki se tratează, nu se vindecă. Se poate spune că se pune clientul în starea de auto-vindecare. Nu există nici o contradicţie între Reiki şi alte tratamente energetice sau forme de terapie.
EU, clientul terapiei Reiki,
nume și prenume ________________________, domiciliat în __________________________ ____________________, telefon __________________, email ___________________________
declar că:

‒ mi-au fost explicate detaliile tehnicilor propuse, inclusiv beneficiile anticipate și riscurile semnificative în termeni pe care-i înțeleg;
‒ înțeleg că s-au discutat cu mine riscurile și complicațiile semnificative cele mai frecvente ale
aplicării Reiki și că acestea pot include, însă nu se limitează la:

  • înroșirea locală la nivelul pielii
  • forme ușoare de diaree
  • simptome asemănătoare cu ale gripei, care dispar în 2-3 zile
  • căscat des, somnolenţă, insomnii, transpiraţii
  • ineficiența terapiei

‒ înțeleg că, având în vedere afecțiunile mele medicale preexistente precum și reactivitatea mea particulară, există riscul să apară, în cazul meu, complicațiile sus-menționate sau alte complicații imprevizibile;
‒ sunt conștient(ă) de faptul că fumatul și consumul de alcool pe parcursul perioadelor pre- și post-terapeutice pot spori riscul de apariție a complicațiilor și pot influența negativ rezultatele terapiei;
‒ sunt conștient(ă) că efectele obținute de pe urma acestui tratament pot fi temporare;
‒ înțeleg că durata efectelor acestui tratament depinde și de reactivitatea particulară a fiecărui organism uman;
‒ înțeleg că nu există garanții în ceea ce privește acest tratament, că este posibil să fie necesare proceduri și/sau terapii suplimentare;
‒ înțeleg că practica Reiki nu presupune renunțarea la alte tratamente pentru afecțiunile de care sufăr;
‒ înțeleg că, deși datele mele personale vor fi înregistrate, ele vor fi protejate și că practicantul Reiki nu va discuta cazul meu cu alte persoane.

Certific că am citit și înțeleg acest acord privind tratamentul. Îl autorizez pe practicantul Reiki __________________ să aplice procedurile caracteristice Reiki pe tot parcursul relației noastre client-practicant Reiki. Declar că informațiile legate de starea mea de sănătate oferite terapeutului sunt corecte. Declar că am înțeles semnificația interpretării mandalei personale și a măsurătorilor radiestezice.

Semnătura mea pe acest document arată faptul că înțeleg și sunt de acord cu condițiile și afirmațiile de mai sus

Data _________________

Semnătura_____________

In cazul in care considerati ca sfat.info v-a ajutat:

Important

Calendar 2017, cursuri, seminarii, evenimente

1 iulie, Brașov, curs Shamballa MDH 2 iulie, Brașov, Antrenarea compasiunii, exersarea iertării Inscrieri si relatii la nr de tel 0724530134 sau e-mail elena.brasov@yahoo.com 6-10…

Read more »




Vlad T. Popescu